Raportarea transparentă a impactului economic, social și de mediu al companiilor a atras din ce în ce mai multă atenție în contextul ultimilor ani, pentru ca azi să ajungă în prima linie a strategiilor de business. Responsabilitățile legate de sustenabilitate s-au îndepărtat tot mai mult de sfera opțională, devenind treptat obligații.
În România, conform reglementărilor naționale în vigoare (Ordinul Ministerului Finanțelor Publice 3456/2018), obligația de a prezenta informații nefinanciare revine tuturor entităților care au peste 500 de salariați.
Există însă o nouă directivă europeană privind raportarea sustenabilității corporative (eng. Corporate Sustainability Reporting Directive - CSRD), ce urmează să fie adoptată în 2023, care va schimba și mai mult regulile jocului. Se estimează că CSRD va impune unui număr de aproximativ 50.000 de întreprinderi mari și companii listate din Uniunea Europeană (UE) – față de 11.000 în prezent – să publice informații referitoare la lanțul lor de aprovizionare, la impactul lor asupra ecosistemelor, schimbărilor climatice, pădurilor și comunităților locale, cât și la politicile lor de guvernanță.
Totodată, aceste noi prevederi aduc si un cadru comun de raportare a indicatorilor de sustenabilitate: Standardele Europene (European Sustainability Reporting Standards).
Raportarea devine astfel un instrument din ce în ce mai important pentru actorii economici, fiind un element cheie pentru dezvoltarea strategiei de sustenabilitate. Înțelegând importanta unui astfel de proces dincolo de obligația legală, din ce în ce mai multe companii aleg să își facă o astfel de analiză, deși nu intră sub incidența reglementărilor.
O astfel de companie este și Secom, organizație antreprenorială românească cu 190 de angajați, trendsetter și lider de autoritate în industria de suplimente alimentare, în care activează de aproape 20 de ani.
Pe 5 octombrie 2022, Secom Healthcare a lansat primul său raport de sustenabilitate. Raportul “Alegem responsabil pentru un viitor mai sănătos” a fost realizat după standardele internaționale Global Reporting Initiative (GRI), împreună cu echipa de consultanți a The CSR Agency și este rezultatul unei analize complexe, care a implicat consultarea a peste 1340 de stakeholderi externi și interni și radiografierea profundă a activității companiei desfășurate în 2020 și 2021.