SustainAbility School este un program de educare în management sustenabil, susținut de Coca-Cola HBC România și dedicat exclusiv angajatilor din organizatiile membre ale Ambasadei Sustenabilitatii in Romania, prin programul Coaliția România Sustenabilă.

În fiecare săptămână, alături de un specialist, abordăm o temă din sfera celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă.

Discuțiile se desfășoară online și sunt urmate de o sesiune de întrebări și răspunsuri, astfel încât să putem facilita transferul de know-how pe teme de sustenabilitate între membrii Coaliției România Sustenabilă și specialiști români și străini din sectorul privat, public și non-profit.

EXPLOREAZĂ CATALOGUL EDIȚIILOR

„Nu avem o școală de sustenabilitate în România. Am identificat această zonă neacoperită din punct de vedere al formării profesionale și în felul acesta s-a născut programul SustainAbility School. Recomand participarea la SustainAbility School oricărui profesionist din orice domeniu al management-ului care vrea să se asigure că va fi performant în jobul lui peste 3 ani, peste 5 ani și peste 10 ani. De asemenea, îl recomand celor care s-au săturat să ,,stingă incendii” la muncă, să treacă din criză în criză pentru că a venit o nouă directivă europeană sau pentru că statul român a dat o nouă reglementare.”

Dragoș Tuță, Fondator Ambasada Sustenabilității în România
Dragoș Tuță, Fondator Ambasada Sustenabilitatii in Romania
„Călătoria noastră către un business sustenabil a început cu mulți ani în urmă. Credem cu tărie că este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să facă astăzi ceva pentru a lăsa o lume mai bună generațiilor viitoare. Pentru noi, acest “ceva” înseamnă să ne desfășurăm activitatea în mod responsabil, să căutăm proactiv soluții de eficientizare, să conducem noi schimbarea pe care ne-o dorim în jur. Astfel, am decis sa sprijinim programul Sustainability School, care oferă participanților o sursă de informații extrem de utile, concentrate pe temele din sfera celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă.”

Alice Nichita, Corporate Affairs & Sustainability Director, Coca-Cola HBC România
Alice Nichita, Corporate Affairs & Sustainability Director, Coca-Cola HBC România

TESTIMONIALE MEMBRI

“SustainAbility School reprezintă pentru mine ceea ce căutam de mult timp atât în România cât și în afară. Este contextul ideal de învățare și conectare. Consider că diversitatea invitaților aduce un aport ridicat în această experiență și o clasează în top programe în care am avut ocazia să fiu implicată.”

Beatrice Alexandrescu, Director General Fundația Leaders

“Personal, cred că este foarte util acest program. Am aflat date și informații într-un mod concentrat pe care altfel nu aș fi putut să le aflu sau doar cu muncă asiduă și pierdere de timp. De asemenea, am primit materiale de referință actuale, la care nu aveam altfel acces și acum cunosc experți din domeniu cu care la nevoie pot să iau legătura.”

Maria Koreck, Președinte Asociația Divers

“Sprijinim orice fel de inițiativă care are în centru preocuparea pentru aceste lucruri, așa cum este și SustainAbility School. Aleg să mă implic în mod direct, pentru că vreau să îmi aduc în continuare contribuția la transformarea industriei de construcții și la ridicarea standardelor din domeniu. Așadar, recomand programul tuturor companiilor care vor să fie parte din schimbar și nu doar să o clameze.”

Mariana Garștea, CEO SIXENSE România

“SustainAbility School ne oferă un mare ajutor, explicând în prezentări, dezbateri și exemple concrete diferitele aspecte ale dezvoltării sustenabile. Consider că sustenabilitatea implică dezvoltarea unei strategii pe termen lung, pentru care este nevoie în primul rând să ne însușim conceptul și să îl înțelegem pe deplin.”

Ana Gheorghiu, Public Affairs, Science and Sustainability Lead RO, BG, MD - Bayer

“În multe domenii ar fi indicat să existe inițiative precum SustainAbility School deoarece este genul acela de program care te informează, te stimulează să participi la discuții și îți oferă perspective la care să reflectezi. SustainAbility School îți facilitează parteneriatele cu instituțiile publice sau cu parteneri cu care împărtășești valori similare precum și accesul la diferite informații și materiale, exemple și studii de caz.”

Maria Fășie, Marketing & Communication Manager, Pet Star Recycling

“Mi se pare o idee extraordinară de a aduce împreună organizații din diverse arii de business, de a explora domeniul sustenabilității și de a educa prin exemplu și comunicare. Temele abordate aduc un plus de valoare fiecărui participant. Aș recomanda acest program tuturor celor care doresc să participe activ într-o comunitate și să-și îmbunătățească cunoștințele în domeniul sustenabilității.”

Adina Feclist, Sustainability Leader, Schneider Electric

“Când vine vorba despre tranziția unui business către sustenabilitate, schimbarea o fac în primul rând specialiștii. SustainAbility School este un instrument foarte bun. Programul creează un context ce îți oferă studii de caz, informații concentrate dintr-un domeniu anume și care, în final, devine un catalizator care ajută echipele să-și adapteze munca de zi cu zi, într-un mod care are sens și azi, și mâine.”

Alexandra Maier, Sustainability Manager, ING Bank România