Știai că până în 2050, cantitatea deșeurilor generate este estimată să crească cu 70%? O soluție la această problemă majoră de mediu o reprezintă economia circulară.
Planul de Acțiune pentru Economia Circulară al Comisiei Europene a fost lansat în 2020, iar legislația necesară transpunerii lui în practică este în curs de implementare. Mai mult, Comisia se pregătește să introducă ,,Inițiativa pentru Produse Sustenabile” la începutul anului 2022. Această inițiativă are potențialul de a impune ca produsele europene să fie realizate din materii prime și sustenabile, spre exemplu, din materiale reciclate.
De vreme ce Green Deal stabilește ținte ambițioase de climă, construirea unei economii circulare devine obiectiv-cheie în scăderea presiunii tot mai mari asupra resurselor planetare. În acest context, inițiativa reprezintă o extraordinară oportunitate pentru a introduce principiile sustenabilității în modul de utilizare al produselor și materiilor prime. Fără un progres concret în economia circulară, nu ne vom putea realiza obiectivele climatice și nici nu vom putea construi o lume mai sustenabilă, care să consume mai puțin din resursele limitate ale planetei.
Mai mult ca niciodată, este nevoie de implicarea mediului de afaceri. În cadrul CLG Europe și sub coordonarea Cambridge Institute for Sustainability Leadership (CISL), a fost creat grupul de lucru ,,Neutralitate Climatică și Materiale și Produse Circulare”. Grupul, format din companii vizionare și ambițioase, a publicat un raport în care solicită Comisiei adoptarea cât mai rapidă a Inițiativei pentru Produse Sustenabile, oferind argumente, modele de bună practică, principii și recomandări de politici.
Despre acest raport și importanța tranziției la circularitate, vom discuta pe larg cu Tahmid Chowdhury, Manager de Program în cadrul CLG Europe.