Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă recunoaște că problemele globale se pot rezolva doar prin soluții la nivel global. Modificarea percepției și conștientizarea evoluției fără precedent a societății, reflectată prin creșterea natalității la scară globală, accelerarea economiilor țărilor în curs de dezvoltare, creșterea disparităților sociale sau modificările climatice au pus în evidență limitele creșterii planetare. Este un plan de acțiune pentru oameni, planetă și prosperitate, prin care se urmărește consolidarea unui climat de siguranță și libertate, în care „nimeni nu va fi lăsat în urmă”.
Fundamentul unor societăți pașnice si echitabile este asigurat prin garantarea accesului la justiție pentru toți și crearea unor instituții legislative și instituționale funcționale și responsabile. Implicarea, participarea și reprezentarea cetățenilor la toate nivelurile și asigurarea accesului public la informații garantează și protejează drepturile și libertățile fundamentale. Pe această bază trebuie avută în vedere dezvoltarea capitalului social, prin promovarea toleranței, precum și reducerea și evitarea oricăror forme de violență în societate.
România are nevoie de o schimbare a paradigmei prezente de dezvoltare pentru a face față provocărilor secolului XXI. Trăim o perioadă în care criza sanitară și cea energetică pot modifica coordonatele procesului de globalizare sau ale climatului de pace și securitate. Este nevoie de o abordare pragmatică care să țină cont de dinamica proceselor regionale și globale, proiectată într-un orizont de timp care să privească peste generații, care să satisfacă „nevoile generației actuale fără a compromite șansele viitoarelor generații de a-și satisface propriile nevoi”.