Rolul companiilor în societate devine de la an la an tot mai complex. Dincolo de presiunea profitabilității, apar continuu responsabilități față de mediu și oameni. Căci ce era până acum opțional, devine obligație legală, ce era gratuit, va fi scump, iar ce nu este măsurat, nu va putea fi administrat.

În acest context se impune tranziția de la CSR la Sustenabilitate.

Urmărind acest webinar, vei afla:

  • relația dintre “campaniile de CSR” și sustenabilitatea afacerii;

  • principalele presiuni care impun tranziția de la CSR la sustenabilitate;

  • pașii de urmat pentru a avansa pe Scala Sustenabilității.

Despre vorbitor

Doru Mitrana este Consultant de sustenabilitatea afacerilor la The CSR Agency, Trainer certificat GRI (Global Reporting Initiative), Președinte și Membru fondator al Asociației MaiMultVerde.

În cei 15 ani de activitate în domeniul CSR, Doru a acumulat o vastă experiență practică din lucrul direct cu cele mai mari companii din România la pregătirea în domeniul raportării nefinanciare, la dezvoltarea de strategii de sustenabilitate, programe de protecția mediului sau rețele naționale și internaționale de conlucrare în domeniul dezvoltării durabile, toate bazate pe fundamente teoretice solide, dobândite la studiile de master în management responsabil absolvite la Steinbeis University Berlin, la sesiunile de instruire GRI și UN Global Compact, sau la cursul practic de Sustainable Finance de la Cambridge Institute for Sustainable Leadership.

Devino membru

SustainAbility School este un program de educație dedicat exclusiv angajaților din organizațiile membre ale Ambasadei Sustenabilității în România prin programul Coaliția România Sustenabilă.

Dacă ești angajatul unuia dintre membri, creează-ți cont gratuit aici.

Dacă angajatorul tău nu s-a implicat încă, dar vrei să participi la edițiile viitoare și să ai acces la edițiile trecute, cere decidenților din organizația ta să devină membru.